Urmare a finalizării parțiale a lucrărilor de modernizare a rețelelor termice executate de constructor în incinta CET Palas, lucrări cuprinse în cadrul proiectului Reabilitarea rețelelor de termoficare din municipiul Constanța – Etapa a II-a, vă aducem la cunoștință că începând din după-amiaza zilei de 29.08.2025 vom relua furnizarea energiei termice sub formă de apă caldă de consum către consumatorii racordați la Magistrala 1 a sistemul centralizat de alimentare cu energie termică.
În continuare Termoficare Constanța este pusă în imposibilitatea de a furniza apă caldă către consumatorii din următoarele zone ale orașului: Tomis Nord, Badea Cârțan, Anadolchioi, Inel I, Inel II, Coiciu, I.C. Brătianu și CET, până la finalizarea integrală a lucrărilor menționate mai sus.
Vom reveni cu informații utile privind reluarea furnizării și în aceste zone.
Ne cerem scuze consumatorilor afectați de această întreruperea furnizării energiei termice și vă asigurăm totodată că, pentru foarte mulți ani, nu vor mai fi intervenții la infrastructura termică municipală în zonele în care s-au realizat aceste lucrări de modernizare.
Scopul lucrărilor este creșterea gradului de confort termic în locuințele dumneavoastră, eliminarea avariilor, scăderea substanțială a pierderilor și costurilor, având ca rezultat scontat scăderea prețului local al energiei termice.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
